10 lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le știu înainte să devin Medic Veterinar
Articol pentru oricine își dorește să devină medic veterinar. Pentru studenții veterinari.
1. Vei avea de-a face cu oamenii la fel de mult pe cât vei lucra cu animalele.
Nici eu nu am luat prea bine în calcul acest aspect. Îți imaginezi că ești doar tu cu pisica sau câinele în sala de consultații, dar dă-mi voie să te trezesc la realitate. Proprietarul este cel care ia deciziile pentru blănosul său. Și vei avea de multe ori supriza ca el să nu își permită să facă diverse investigații suplimentare sau să nu fie de acord nici cu efectuarea tratamentului, fie pentru că nu vrea, fie pentru că nu are bugetul necesar.
2. Unele animale vor fi greu de contenționat, chiar agresive – dar, de cele mai multe ori, ele sunt doar speriate.
Ești obișnuit să vezi animăluțele în mediul lor, pe stradă, când sunt la plimbare și te oprești să le mângâi, când mergi în vizită și le flocoșești sau, probabil, deja ai un copil blănos al tău (cred că toți studenții la Medicină Veterinară au sau au avut cel puțin o dată în viață un animal de companie). Dar atunci când vin la medic, povestea se schimbă un pic.
Am de-a face zilnic cu pisici și, mai rar, cu câini, care sunt agresivi și greu de manipulat. Și dacă vorbim despre o pisică sau un câine de talie mică, te descurci într-un fel sau altul să îl contenționezi. În orice cabinet veterinar există acel coleg pe care îl chemi să te ajute pentru că ai încredere că orice ar fi, pisica nu va ateriza pe fața ta. Dar mi s-a întâmplat să fiu nevoită să consult un câine de aproximativ 50 kg care nu voia să asculte sub nicio formă, iar aici, cu forța, cu siguranță nu poți realiza mare lucru. Am realizat că în 90% dintre cazuri, animalele reacționează așa din cauză că se tem și acesta constituie un mecanism de apărare. De aceea încercăm, pe cât posibil, să le facem să se simtă cât mai în siguranță și să ne împrietenim puțin înainte de a trece direct la luarea temperaturii intra-rectal. Cine ar putea sta cuminte la asemenea operațiune?
3. Nu toți proprietarii vor putea – sau vor dori – să facă totul pentru animalul lor.
La ora 10:00 e posibil să am un client care consideră că blănosul lui îi este ca un copil și nu îl interesează prețul serviciilor medicale pentru că tot ce contează este să fie sănătos și cât mai mult timp alături de ei. Iar la ora 13:00 e posbil să fiu pusă în situația în care proprietarul refuză absolut orice investigație și merge pe varianta tratamentului simptomatic, care are șanse să nu aibă rezultatele dorite. Tu trebuie să ai capacitatea de a găsi o soluție în ambele cazuri.
4. Medicina de prevenție este importantă atât pentru animal, cât și pentru tine.
E foarte ușor să vaccinezi anual animalul și să îl trimiți acasă până la următoarea vizită. Dar un medic bun pune întrebări proprietarilor, sapă puțin mai adânc în istoricul medical al pacientului, le povestește despre importanța nutriției corespunzătoare sau despre sterilizare. E important să stabilești o relație și cu proprietarul, nu numai cu pacientul. Multe boli se pot preveni ușor prin acțiuni de prevenție, precum vaccinarea, deparazitările, sterilizarea sau dieta, iar calitatea vieții animăluțului se poate îmbunătăți considerabil.
5. Dacă ai un animal de companie, vei fi un veterinar mai bun.
Pentru că pacienții noștri nu pot spune „auch, mă doare burta”, cred că te ajută să stai în casă cu un animal și să îi observi comportamentul. În plus, te poți pune mai ușor în locul proprietarului cu care discuți pentru că și tu ești practic, la fel ca el. Personal, primesc frecvent întrebarea „ce ați face în locul meu?” sau „ce ați face dacă ar fi al dvs?” și pentru că mereu mă gândesc la Cocco și Tomas, blănoșii mei de acasă, îmi este mai ușor să dau un răspuns sincer.
6. Va fi greu să separi viața personală de cea profesională.
Vă jur că de fiecare dată când cineva află că sunt veterinar, reacția este ”aaah, ce drăguț! Păi am și eu acasă…” câine, pisică, papagal sau broască țestoasă. Eu m-am obișnuit și îmi face plăcere să ascult oamenii cum vorbesc cu pasiune despre animăluțele lor, dar pentru unii poate deveni obositor să primească mereu întrebări, așa că e posibil să fii nevoit să stabilești câteva limite.
7. Medicina veterinară nu e doar despre cățeluși și pisicuțe.
Obișnuiește-te din timp cu gândul că la medic vin preponderent animale bolnave, în suferință și imaginea nu este mereu una drăguță. Un pui de câine sau de pisică venit la vaccin va fi doar un moment „de respiro”, dar asta nu înseamnă că nu poți să profiți de el la maxim și să te încarci cu energie pozitivă!
8. Eutanasia este partea cea mai dificilă a meseriei.
Pe vremea când eram studentă în anul II de facultate și făceam practică la cabinetul doctorului Calenic Doru, în Tulcea, mă băteam cu pumnul în piept, foarte sigură pe mine că eu nu voi face asta niciodată. Că nu sunt în stare să o fac și că eu îmi doresc să salvez animalele, nu opusul… Iar dânsul îmi spunea cu înțelepciune că mă voi răzgândi. A avut dreptate, pentru că am înțeles că, uneori, este cea mai umană alegere pe care o poți face pentru companionul tău de-o viață.
E un moment cu o încărcătură emoțională extraordinar de mare pentru proprietari, iar eu încerc mereu să fac tot ce depinde de mine ca să ușurez procesul. Explic fiecare pas în parte, ce urmează să se întâmple, îi las să își ia „la revedere” și aproape de fiecare dată sunt nevoită să îmi ascund lacrimile.
9. Vei lucra multe ore suplimentare.
Atunci când îți alegi meseria din pasiune, va fi greu să pleci acasă la 22:00 fix, când pe ușa cabinetului intră o urgență. Prima dată te minți că e doar o excepție, cu timpul înțelegi că pur și simplu așa stau lucrurile. Obisnuiește-te doar să nu îți faci planuri după ce ieși de la muncă, nu se știe niciodată care va fi ora.
10. Să devii medic veterinar durează aproape la fel de mult cât durează să devii medic uman.
Ambele facultăți includ 6 ani de studii și specializări peste specializări. În medicina veterinară însă nu ești obligat să mai faci și câtiva ani de rezidențiat, dar opțional poți face 4 ani de doctorat. Ca medic veterinar, înveți despre mai multe specii în facultate: cai, vaci, porci, oi, capre, câini și pisici, păsări și animale exotice. Până când termini facultatea, deja ar trebui să știi ce anume te pasionează și ce urmează să faci în continuare. Multe persoane au impresia că noi ne jucăm de-a doctorul cu cățeluși și pisicuțe și că meseria noastră este inferioară medicinei umane. Ca veterinar, trebuie să fii dentist, chirurg, radiolog, ecografist, endocrinolog, cardiolog, anestezist ș.a.m.d, pe când în medicina umană, se specializează doar într-una dintre cele enumerate.
Cu ocazia aceasta, doresc să îi mulțumesc dr. Calenic Doru, primul meu mentor, pentru că a avut încredere în mine și m-a determinat și pe mine să cred în mine. E extrem de important în această meserie să găsești un om care să te călăuzească și care să împărtășească experiența dobândită de-a lungul anilor.
Chiar dacă ai sau nu un animal, când citești acest articol, cum este cazul meu, îți vine să adaugi cuvinte de apreciere față de OM-ul medic veterinar ce simte și are puterea de a lua decizii! Felicitări și succes în continuare!
Mulțumesc din suflet????????????
Cata dreptate ai!! Felicitări pentru articol!! Foarte util și inspirational ♥️
Perfect adevarat
Dupa 20 de ani de practica MV as mai putea adauga si eu.
Felicitari
Dr Petru Stanut