DE CE PLÂNG CÂINII?

Ți s-a întâmplat să stai liniștit pe canapea, să îți mângâi câinele și deodată să observi că are ochii umezi? E ușor să presupui că ar plânge, dar acele lacrimi sunt cauzate de alți factori decât cei emoționali.

Știm deja că ei ne simt emoțiile și că resimt și ei durerea și tristețea, dar chiar sunt capabili să verse lacrimi „pe bune”?

Câinii sunt animale sensibile și pline de compasiune. Când sunt fericiți, dau din coadă continuu, aleargă peste tot și sar pe tine. Când suntem triști, ei sunt mereu acolo să ne ofere o îmbrățișare caldă. Ei sunt prietenii noștri cei mai buni. 🙂

Dar, în timp ce noi plângem până ne deshidratăm când suntem supărați sau nervoși (și bărbații plâng câteodată, nu?), câinii nu pot face asta. Deci care sunt motivele pentru care lăcrimează?

La fel ca oamenii, și câinii au canale lacrimale, însă la ei lichidul este drenat în gât, în loc să se verse la exterior. Deci, dacă ți se pare că și câinele tău „plânge”, s-ar putea să fie ceva în neregulă cu el și ar trebui verificat de către un veterinar!

Ești curios să afli explicația medicală pentru care plâng câinii?

Posibile cauze:

ALERGIILE – la fel cum facem noi alergii și lăcrimăm și strănutăm până nu mai putem, la fel sunt și ei afectați de factorii alergeni, precum fumul, praful, polenul, înțepături de insecte sau ingrediente din hrană. Există diverse teste (skin tests) sau diete de excludere pentru a determina exact cauza reacției alergice.

CANALE LACRIMALE BLOCATE – în momentul în care canalele lacrimale sunt obstruate, „lacrimile” curg din ochii câinelui tău, în loc să fie evacuate către fosele nazale, iar această afecțiune oftalmologică poartă denumirea de epiforă. Vei observa prezența epiforei, deoarece zona din jurul ochilor va fi umedă. Dacă persistă, atunci pot apărea iritații, blănița poate deveni roșie sau maronie. Nu uita că zona din jurul ochilor trebuie să fie mereu curată și blănița tunsă, pentru a nu pătrunde în ochi.

INFECȚII  – dacă secrețiile oculare ale câinelui tău devin galbene, mucoase, purulente sau sângerii, poate fi un semn de infecție și trebuie să ajungi cât mai repede la veterinar. Infecțiile netratate pot duce la complicații serioase, inclusiv la orbire.

Cum poți menține curată zona din jurul ochilor? Nimic mai simplu! Există soluții speciale care pot fi de ajutor, în special la câinii cu blănița albă. Cum ar fi această soluție. Dar ai grijă să o folosești în mod regulat și să tunzi firele de păr, astfel încât să nu îi intre în ochi și igiena să fie mult mai ușor de întreținut!

Orice întrebare ai, te rog să o lași în secțiunea de comentarii și nu uita că sunt la un click distanță pe Instagram. 

doctortotolici

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0