Confesiunile unui Veterinar

#1 Toți am băgat mâna în posteriorul doamnei văcuțe.

Până la cot. Anul 5 și examenul transrectal nu sunt opționale pentru studenții veterinari. Chiar dacă optezi să te specializezi pe animale mici, e parte din procesul de învățare. Și da, chiar se simte ciudat la început. Dar ca avantaj în timpul iernii: e călduț și bine, mai ales când afară sunt -20°C. Există, însă, riscul să te lovești dacă o superi pe doamna văcuță. Fun times.

#2 Programul nostru nu e niciodată fix.

8 ore nu sunt niciodată doar 8 ore. Ba vine o urgență fix când te pregătești să pleci, ba se aglomerează și trebuie să termini cazurile, ba trebuie să suni aparținătorii unui pacient pentru a comunica rezultatele analizelor și starea lui. E greu să îți faci planuri când nu știi la ce oră termini, de fapt.

#3 Eutanasierea nu devine mai ușoară cu timpul.

Suferim după fiecare pacient. Chiar dacă nu făceau parte din familia noastră, dacă am ajuns să îl tratăm și să vă cunoaștem, pierderea lui ne va afecta și pe noi.

#4 Dar ne străduim să nu arătăm asta.

Încercăm uneori să ne ascundem lacrimile, ieșim din cameră, pentru că nu e cinstit față de tine și nici prea.. etic. Nu ne iese de fiecare dată. Și noi suntem oameni.

#5 De multe ori ajungem acasă cu animale abandonate în clinică.

Uneori, clienții nu pot păstra animalele, alteori nu se mai întorc după ele după ce au fost operate sau tratate. E foarte tentant să iei animalul acasă „pentru un timp” sau „până se recuperează”, de aceea mulți veterinari au acasă colecție de animăluțe cu un singur ochi sau cu trei picioare.

This is my three-legged love.

#6 Uneori ne îndoim de meseria aleasă.

Halatul nostru vine la pachet cu multe fire de păr și diverse pete obscure de uneori nici nu știi de unde provin. Să fie urină, să fie secreția glandelor perianale? You never know! Uneori ne trezim cu diverse surprize neplăcute de la pacienți în buzunare, pentru că tu îl iei în brațe și Pufy se hotărăște că ar fi un moment prielnic să defece. În buzunarul tău.

Și nici noi suntem imuni la mirosul de glande perianale. Doar avem mai multă experiență să ne prefacem că nu ne deranjează. Tu poți să părăsești încăperea. Dar noi trebuie să ne descurcăm cu spray să acoperim mirosul și să deschidem larg geamurile.

#7 Suntem mușcați și zgâriați MEREU.

Când te rugăm să iei loc în sala de așteptare pentru o recoltare de sânge sau ca să-i verificăm mai bine dantura, suntem conștienți că e posibil să fim răniți. Ce veterinar ai văzut să nu aibă cel puțin „un tatuaj” pe mână?

#8 Știm când omiți să spui tot adevărul.

E evident că formațiunea de pe spatele lui nu a apărut PESTE NOAPTE și ieri nu era acolo. Nu suntem orbi.

#9 Și încercăm să nu te judecăm.

Înțelegem că ai o viață ocupată și agitată. Și noi la fel. Doar fii sincer că ai fost presat de timp sau ai trecut prin unele dificultăți și te vom înțelege. Și vom face tot ce ne stă în putință să îți ajutăm animalul.

#10 Nici noi nu suntem perfecți.

Și noi mai uităm să îi schimbăm zilnic apa din bol sau să îi dăm deparazitarea fix în ziua care trebuie.

#11 Dar ne supărăm când vedem un animal obez.

Să îți hrănești animalul până îl îndopi și îl îngrași NU E IUBIRE. Dacă am fi plătiți de fiecare dată când auzim vorbele „nu pot să nu îi dau o bucățică de șunculiță, se uită cu ochii triști la mine și nu vreau să stea supărat” am fi bogați.

#12 Nu suntem niciodată cu adevărat deconectați de muncă.

Chiar și atunci când suntem acasă, tot ne gândim la animalul tău și la cazurile de la clinică. Atunci când ieșim în oraș, mai ales cu alți veterinari, tot despre medicină vorbim. Asta când nu suntem cu tine la telefon. It never ends.

#13 Uneori, proprietarii ne spun lucruri.. trăsnite.

Dacă noi îți recomandăm un sirop de deparazitare internă, care se administrează oral, iar tu i-l injectezi sub piele sau vii și ne spui că nu poți să îi administrezi supozitorul pisicii tale, pentru că tu încerci să o forțezi să îl înghită în loc să ajungă în partea fix opusă, da… o să ne amuzăm puțin.

#14 Pe scurt, job-ul nostru este un adevărat roller coaster, obositor, emoționant și plin de aventură. În fiecare zi.

Iar cafeaua ne menține funcționali. Sunt zile când nu apucăm să bem o cană de apă, însă doza de cafea este nelipsită.

#15 Dar, la finalul zilei, iubim ceea ce facem!

Cel mai frumos sentiment în meseria asta este că putem să ajutăm animalele, să le vindecăm și să le oferim viața pe care o merită, alături de tine. Faptul că tu apreciezi ceea ce facem, e un mare bonus. 

Data viitoare când ajungi la veterinar, nu ar strica o vorba bună, în semn de apreciere, sau un feedback pozitiv. După o tură de 12h în care avem de-a face cu pacienți agresivi și aparținători reticenți, un „mulțumesc că i-ați salvat viața lui Bobiță” ne poate ajuta să mergem mai departe.

Bobiță este un pisoi pe care l-am salvat de panleucopenie, după ce a fost tratat empiric la un alt cabinet, fără un diagnostic. După 3 săptămâni de luptă continuă, multiple complicații și un moment de răscruce în care proprietarii erau gata să renunțe la el, Bobiță a început ușor-ușor să își revină. Iar aparținătorii lui mi-au mulțumit pentru că am ales să lupt în continuare pentru el.

Dacă ești student la veterinară, pe Instagram te așteaptă aproape zilnic cazuri interactive.

Dacă ești proprietar de suflet blănos, feed-ul meu te va face să zâmbești timp de câteva secunde cu fețe drăgălașe și îți va aduce informații utile sau tipsuri despre cum să ai cea mai bună grijă de patrupedul tău!

doctortotolici

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *